“Pentru sanatatea dumneavoastra consumati zilnic doi litri de lichide”. O reclama promovata agresiv la radio si televiziuni ne indeamna sa bem in mod cotidian aceasta cantitate de apa.
Putina lume stie ca mitul bautului de apa a fost promovat initial de mai multi medici, care au dorit sa contracareze tendinta populatiei de a bea sucuri carbogazoase si care contin zahar sau indulcitori, mai mult sau mai putin testati.
Totusi, pana in prezent nu exista niciun studiu clar care sa demonstreze care este cantitatea optima de apa care trebuie bauta.
Nutritionista Alannah DiBona explica: “apa a fost considerata un panaceu universal, un remediu pentru toate pacatele, iar din unele puncte de vedere, acest lucru este adevarat. Aceasta pentru ca buna hidratare este imperios necesara pentru organism, inclusiv pentru furnizarea de energie. Cu toate acestea, doi litri de lichid poate fi mai mult decat este necesar pentru unii oameni, iar lichidele nu vor opri o boala, in mod magic. Apa previne deshidratarea, fiind disponibila pentru organism nu numai in forma pura, ci si din supe, fructe si legume. Un indice relevant este culoarea urinei – galben inchis pentru un organism deshidratat si albicioasa pentru un exces de lichide”.