Pentru cineva care doreste sa slabesca, inscriindu-se la cursuri de “aerobic”, alegerea din multitudinea de oferte poate constitui un factor demotivant. Fiecare persoana trebuie sa tina cont de scopul personal (slabire, tonifiere musculara, rezistenta la efort, etc.) in concordanta cu posibilitatile fizice de care dispune. Alegerea dintre Tae Bo, Pilates, aerobicul clasic, Body Step sau alt stil, presupune o informare corecta asupra avantajelor fiecarei metode de antrenament in parte.
TAE-BO este o combinatie de muzica, ritm si miscari preluate din arte martiale si box, tranzlate in aerobic. Stilul este eficient pentru slabire, intretinerea fizica si tonus general. In plus, tehnica Tae Bo ne invata respiratia corecta, marind rezistenta organismului dar si coordonarea si viteza de reactie a practicantului. In plus, putem folosi cele invatate la antrenament pentru o eventula confruntare fizica cu un agresor. Miscarile acestui stil lucreaza toate grupele de muschi. Stilul produce o tonifiere si o definire a musculaturii, fara a creste masa musculara.
PILATES este un amestec de yoga, dans si gimnastica, care tonifica intreg corpul si ii confera suplete si mobilitate. Prin exercitiile Pilates folosim tehnici de tip stretching, pentru un echilibru al intregului corp. Tehnica contine aproximativ 500 de exercitii specifice, combinate cu o respiratie, fiind o metoda de recuperare fizica si psihica, dar si de obtinere a siluetei dorite. Pilates abordeaza miscari soft, fiind recomandat si celor care nu au o rezistenta a organismului foarte mare. Tehnica Pilates contine atat exercitii ce se executa la sol, cat si elemente ce presupun folosirea unor obiecte, precum mingi, bare, benzi elastice, gantere. Ca rezultat se va observa o ameliorare a rezistentei fizice, slabire si o mai buna coordonare a miscarilor.
BODY STEP a aparut in anii 1990 si presupune folosirea unei mici trepte pentru exercitii diverse. Activitatea consta in urcari si coborari in pas de mers normal, cu intoarceri sau de sarituri, a unei mici platforme cu inaltime reglabila, in functie de nivelul si obiectivul fiecaruia. Sunt antrenati prioritar muschii fesieri, ai coapselor, soldurilor si taliei. Stilul necesita un nivel ridicat de coordonare si dezvolta aceleasi functii la acelasi tip de efort.
AQUA AEROBICS se practica in apa, astfel ca pot fi obtinute toate nivelele de intensitate. Intensitatea scazuta este recomandata pentru sedintele de recuperare medicala si de dezvoltare a fortei, folosind rezistenta apei. Intensitatile medii si mari se pot obtine alternativ prin lucrul sub apa si la suprafata ei.
KANGOO JUMPS Tot mai multe sali de aerobic s-au dotat cu ghete Kangoo Jumps. Acestea sunt dotate pe talpa cu doua lamele elastice, ce le ajuta pe practicante sa sara fara a depune un efort prea mare. Folosirea ghetelor Kangoo Jumps reduce intensitatea impactului cu solul cu pana la 80%, arde grasimile mai rapid, ajuta la adoptarea pozitiei corecte a corpului si intareste sistemul cardiovascular. Ele sunt folosite cu succes în recuperarea sportivilor dupa accidente la picioare sau spate.
SLIDE este o inventie de ultima ora din activitatea de fitness-aerobic, slide-ul reprezentand o suprafata de plastic pe care se aluneca. Este o activitate sportiva in care se dezvolta echilibrul, rezistenta, coordonarea din timpul alunecarilor, foarte apreciata pentru tonifierea muschilor membrelor inferioare si a fesierilor.
HIGH AND LOW COMBINATION (combinatia HI-LO): acest stil utilizeaza eficient combinatia intre HIGH si LOW, incepand cu exercitii de impact redus urmate de cele intense. Principalele grupe musculare asupra carora se actioneaza sunt cele ale trenului inferior: coapse, gambe, fesieri, iar cele ale trenului superior sunt utilizate in scopul cresterii intensitatii: piept, umeri, brate.
TOTAL BODY CONDITIONING este un program de exercitii fizice ce pune accentul pe stimularea cardiovasculara, arderea grasimilor si tonifiere musculara si urmareste obtinerea unui rezultat maxim in minim de timp. E recomandat persoanelor cu un tonus muscular bun si fara probleme cardiace.
BODY SCULPT reprezinta o modalitate de dezvoltare a musculaturii, fiind vizate toate grupele musculare. Antrenamentul dureaza 60 minute si este urmat de 10 minute de revenire a organismului prin exercitii de respiratie si mobilitate.