Un studiu publicat recent demonstreaza ca persoanele care au mancat oua la micul dejun au consumat, pe parcursul zilei, cu peste 300 de calorii mai putin decat cele care au mancat produse de patiserie. „Odata digerate ouale, aminoacizii stimuleaza producerea unor hormoni de la nivelul aparatului digestiv care suprima apetitul. Ouale contin proteine complete, adica ca aduc in organism toti aminoacizii esentiali, pe care corpul nu-i poate produce singur“, a declarat medicul Joy Dubost, purtatorul de cuvant al Academiei de Nutritie si Dietetica din SUA.
Fulgii sau taratele de ovaz au capacitatea de a se umfla si absorb lichidul din stomac, astfel incat ne vom simti mai multa vreme satui. Daca sunt preparati cu apa, iaurt sau lapte degresat, fulgii trec mai greu prin aparatul digestiv, ceea ce inseamna ca foamea va intarzia sa apara.
Iaurtul grecesc
Cercetatorii de la Universitatea din Harvard au observat obiceiurile alimentare a 120 de mii de oameni vreme de 20 de ani si au descoperit ca iaurtul este alimentul cel mai eficient pentru a scapa de kilograme. „Iaurtul grecesc are un continut mai mare de proteine si mai putine zaharuri decat un iaurt obisnuit“, spune Dubost.
Supa de fasole
„Supele sunt in sine satioase, fiindca iti umplu stomacul cu apa mai ales, cu putine calorii“, explica nutritionistul Barbara Rolls, autoarea cartii „Dieta Volumetrica“. Iar supele cu boabe de fasole aduc un plus de fibre alimentare si de carbohidrati complecsi, care te mentin satul mai multa vreme. Un bol cu supa de fasole boabe nu contine mai mult de 150 de calorii, spune Rolls. Desigur, ca sa nu adaugi calorii inutil, supa nu se mananca cu paine.
Merele se numara printre foarte putinele fructe care contin pectina, o substanta care incetineste in mod natural digestia si, deci, ne face sa ne simtim plini mai multa vreme, arata un studiu publicat in revista „Gastroenterology“. Sigur, marul trebuie mancat intreg, ca atare, cu tot cu coaja. Studiul respectiv a aratat ca persoanele care au mancat un mar pe zi s-au simtit mai satule si, per total, au mancat mai putin decat cele care, in locul fructului propriu-zis au baut suc de mere.
Cartofii
Intr-o statistica privind perceptia asupra alimentelor in functie de indicele de satietate, inclusiv orezul brun si painea integrala, cartoful fiert s-a clasat pe locul intai in topul produselor cu cea mai mare capacitate de a-i face pe voluntari sa se simta satui. Desi sunt asimilati continutului crescut de carbohidrati, cartofii nu ar trebui exclusi din dieta, dar nu in forma prajita. Fierti sau copti, cartofii ofera multe vitamine, minerale si fibre alimentare, rezultatul fiind ca te simti satul pentru mai mult timp.