Astazi, pe plan mondial, „o persoana din trei este atinsa de o boala cronica. Cea mai mare parte a indivizilor intre 30 si 60 de ani se incadreaza aici. Altfel spus, medicina care ii are in grija nu poate sa-i vindece, preconizand cel mult paleative”. Dar, cu adevarat, „nici cele doua persoane din trei considerate sanatoase, nu sunt sanatoase in realitate. Ele au prezentat episodic, de-a lungul existentei lor, afectiuni diverse, benigne sau grave, neconstituind o boala cronica. Pe scurt, starea lor de sanatate poate fi calificata drept precara si aceasta precaritate se va accentua pe masura ce ele vor avansa in varsta”.
„Cei mai multi indivizi fragili, bolnavi, handicapati motoriu si mental sunt intalniti in segmentul de varsta de la 1 la 30 de ani. Sunt legiuni intregi de indivizi suferind de diverse alergii, de astm sau care prezinta tulburari neurologice si chiar cancer. Date fiind progresele medicinii, realizate in cursul ultimilor 30 de ani in special in obstretica, progresele in domeniul igienei si alimentatiei ca si in cel al confortului, aceasta generatie n-ar trebui – in mod normal – sa fie afectata de toate aceste rele ci ar trebui, dimpotriva sa fie perfect sanatoasa, robusta si dezvoltata intelectual”. „In consecinta, e cazul sa se puna in discutie generatia precedenta, cea a genitorilor”. „Genitorii au transmis descendentilor lor gene alterate. Codul genetic al parintilor a fost modificat si transmis alterat prin diferite procese”. „Pot fi in mod rezonabil incriminate substantele chimice continute in alimente si medicamente, poluarea generala, inclusiv cea de sursa nucleara, ca si anumite conditii de viata. Asta face toata lumea. Dimpotriva, nu se aude niciodata vorbindu-se despre poluarea vaccinala, adica daca e cazul, despre poluare directa. Acest lucru nu-i vine nimanui in minte”.
„Practic, conditiile climaterice ale tarilor occidentale nu s-au schimbat deloc in ultimii 60 de ani. Desigur, poluarea generala a aerului, solurilor si apelor a crescut considerabil.
Desigur, au avut loc accidente nucleare care au marit procentul de radioactivitate pe intreaga suprafata a planetei, dar aceasta crestere a procentului global nu este intr-atat de semnificativa incat sa provoace mutatii genetice.
Desigur, conditiile de viata si de munca s-au modificat, antrenand un stres uneori periculos din punct de vedere al sanatatii indivizilor. In definitiv, toti factorii de poluare nu par sa constituie decat avataruri legate de industrializarea tarilor dezvoltate. Ei nu permit explicarea derivei genetice care afecteaza o larga fractiune a populatiilor occidentale”.
„Daca radioactivitatea si poluarea aerului si a apelor, si intr-o anumita masura, stresul, pot interveni ca factori promotori ai diferitelor forme de cancer si de afectiuni foarte grave ori minore, nu li se poate atribui un rol determinant in deriva genetica care ne preocupa. Indivizii care sufera aceste forme de poluare pot face cancer in urma caruia mor dupa cativa ani de gestatie tacuta. Copiii adusi pe lume nu prezinta neaparat cancer sau afectiuni grave din cauza poluarii generale accidentale. In consecinta, este cazul sa punem in evidenta alte cauze decat poluarea generala pentru a explica degenerescenta speciei”.
„Exista degenerescenta atunci cand un corp organizat isi pierde caracterele proprii pentru a dobandi altele noi, care ii sunt defavorabile. Ori, care sunt caracterele proprii unui organism uman? Nici un biolog, nici un genetician nu poate afirma ceva, indiferent ce, in legatura cu originea vietii organismelor si a micro-organismelor. El nu poate decat sa constate ca aceste organisme sunt constituite din miliarde de elemente celulare (numite organite, cum sunt, de exemplu, mitocondriile) si din bacterii care par sa traiasca in simbioza cu celula, in interiorul careia ele au o functie.
Altfel spus, un organism constituie un conglomerat de fiinte vii care, se pare, s-au s-au asociat pentru a forma o entitate vie”. „Este(;) evident ca aceasta entitate reprezinta un fel de creatie implinita pe plan fiziologic si biologic”.
„Antoine Bèchamp, marele savant necunoscut, ignorat in mod voluntar de catre Pasteur si discipolii lui”, „rasturnand toate teoriile admise,(;) pretinde,(;) ca viata organica se refugiaza nu numai in tesuturi si elementele tisulare, asa cum afirma ilustrul Bichat, nu numai in celule, cum spunea Virchow, ci ea are ca ultim reprezentant primordial si indestructibil grauntele numit «microzima».
Acesta este un mic ferment care se comporta ca un corp organizat, infinit de mic, viu, care vegeteaza, se hraneste, se reproduce si care necesita – pentru a fi vazut – grosisment mai mare de 600. Aceste microzime se numara cu miliardele in sange, celule, tesuturi si organe. Acestia sunt agentii vitali si factorii de dezintegrare, de dezasimilare si de asimilare ale materialelor de orice fel si cu orice compozitie. Ei produc o secretie activa, dizolvanta, numita «zimaza» sau «lichid», care produce fermentarea sau disocierea materiilor azotate sau carbonatate”.
„Microzimele sunt fundamentale oricarei evolutii vitale si organice. In conditii normale de igiena, orto-dietetice, climaterice, ortotermice si fiziologice, evolutia organismelor este puternica, euforica. Daca aceste conditii se modifica, aceste microzime se altereaza, distileaza zimaze daunatoare, se deformeaza si devin vibrioni, bacterii si bacili raspunzatori pentru majoritatea maladiilor.
Dupa cum se constata, suntem departe de teoria microbismului, anume ca fiecarei boli ii corespunde un microb specific respectivei maladii, teorie pasteuriana care literalmente a otravit corpul medical, facandu-l sa admita o etiologie simplista pentru majoritatea bolilor.
Timp de multi ani, si inca si astazi, medicina alopata s-a aflat sub drapelul pasteurian al microbismului. Trebuia si trebuie cu orice pret sa ucidem microbul pentru a invinge boala. Dusman este microbul si se intampla ca voind sa-l ucizi, ucizi, de asemenea, si bolnavul!”
„Neintelegandu-l pe Antoine Bèchamp si microzimele sale, medicina alopata s-a angajat pe un drum periculos, viciat si acesta este motivul pentru care ea a pus la punct un intreg sistem de ingrijiri aberante: chimioterapie in tratamentul cancerelor, radioterapia; antibioterapia in tratamentul afectiunilor benigne care nu au nevoie de ea, etc. Odata cu Bèchamp reapare notiunea de teren, atat de draga lui Hipocrat. Daca acest teren se modifica, adica daca trece de la o stare de echilibru la o stare de dezechilibru provocat de anumite circumstante, el deschide usa majoritatii bolilor. Nu este nevoie de microbi prezenti in mediul inconjurator pentru a produce afectiuni.
„Profesorul Antoine Bèchamp era medic, chimist, profesor la facultatea de medicina din Montpellier, decan al facultatii catolice din Lille, membru al Academiei de Medicina din Paris. Numele sau nu este, practic, niciodata citat în dictionare si enciclopedii. Si daca este citat uneori, el este pur si simplu mentionat ca precursor al lui Pasteur”.
„Bèchamp a ajuns la concluzia ca celula considerata de Virchow ca fiind unitatea vitala fundamentala, nu era, in realitate, decat o etapa de manifestare a vietii, a organizarii materiei si ca, în afara ei existau elemente simple, surse ale vietii, cauze primare, fermenti puternici care dau nastere unor fiinte din ce în ce mai complexe: vibrionii, bacteriile, etc. In sprijinul metodei experimentale, Bèchamp a permis sa se întrevada ca faimosii microbi patogeni puteau sa nu fie agenti veniti din exterior, ci pur si simplu elemente ale organismului, produse ale organismului. In consecinta, el a sugerat valoarea, importanta capitala a terenului în fenomenul morbid, pusa în lumina de Hipocrat, acceptata ca dogma de întreaga medicina traditionala si negata, bineînteles, de ignoranta bacteriologie”. „Bèchamp a descoperit ca, în afara de germenii cunoscuti, exista în aer, în apa, în subsol, pe terenurile cretacice, corpusculi infinit de mici ce necesita un grosisment de 600 pentru a-i pune în evidenta.
Bèchamp a demonstrat ca aceste graunte de materie, luate drept prafuri inerte, constituie în realitate fiinte organice vii dotate cu toate facultatile macro-organismelor si care se hranesc, excreta, se regenereaza, se multiplica, apoi, în anumite conditii extreme, devin vibrioni, bacterii, bacili, etc. El le vede, de asemenea, revenind prin dezintegrare la starea de corpusculi infinit de mici. El i-a numit microzime”.
„Aceste microzime sunt, dupa Bèchamp, agentii primordiali ai vietii(;), agentii manifestarii vietii si ai fermentatiei. Sunt în numar de mai multe miliarde în sange, tesuturi, celule, si sunt specifici fiecarei clase de tesuturi si de organe. Microzima este fundamentul întregii vieti organice, iar conditiile de mediu fizic, chimic, atmosferic, dinamic determina evolutia acestor micro-organisme odata cu aceea a celulelor, tesuturilor, organelor, aparatelor, diverselor sisteme de macro-organisme (vegetale, animale, oameni, organice)”.
„In Microzimele, Antoine Bèchamp a demonstrat ca microzima este factorul oricarei forme de viata si agentul primordial al evolutiei fiziologice; ca vaccinurile, virusii, serurile nefaste, etc., sunt, de fapt, microzime degenerate pe care le gasim în puroi, virusi, materii morbide; ca microbul (microzima) este un macrob, avand în vedere perenitatea sa, viata sa indestructibila, si ca microbul este organismul complex (vegetal, animal, om, organic) care traieste un timp dat si dispare apoi ca organism”.
„In aceasta lucrare putem citi:
«Functionarea fiziologica si chimica a unui organism si a fiecareia dintre partile sale depinde de organizarea sa si a partilor sale; iar aceste organizari depind de aceea a microzimelor, elemente anatomice ale partilor sale si în special, ale celulelor si tesuturilor lor. Or, eu am demonstrat ca, din punct de vedere functional, microzimele tesuturilor si celulele organelor sunt diverse: alte microzime sunt cele ale sistemului nervos; altele, cele ale sistemului circulator; altele, cele ale glandelor gastrice; altele sunt cele ale pancreasului; altele, cele ale oualor, etc. Microzimele, elemente anatomice ale diverselor organe, cum sunt acelea ale glandei mamare, sunt, deci, parte integranta si de aceeasi origine ca si organele, în aceeasi masura ca si toate celelalte parti ale organismului si pot diferi, din punct de vedere functional, de la un organism la altul, dupa cum s-a aratat despre cele ale glandelor mamare si tipurilor de lapte. Si, desigur, ele functioneaza în toate partile mai întai ele însele, în calitate de indivizi vii; apoi pentru celule si tesuturi, si toate împreuna în profitul întregului fiintei vii. Este ceea ce dr. Antoine Cros numea «coordonare». Am izolat, Estor si cu mine, astfel de microzime. Or, eu am demonstrat ca, odata libere, încetand sa mai fie elemente anatomice, ele nu mai functioneaza decat ca niste vulgari fermenti, actionand în alte conditii decat în stare anatomica pe aceleasi materii cu care pot sa se hraneasca. Organizarea unei celule si existenta sa sunt trecatoare; cele ale unei microzime nu sunt asa. In starea fiziologica de element anatomic, microzima, ca si celula, traieste si functioneaza în animal, într-o materie oxigenata fara încetare, unde emonctoriile functioneaza normal, mentinand normala compozitia mediului; dar, într-o parte separata de animalul viu sau dupa moarte, mediul îsi schimba în mod necesar compozitia; respiratia înceteaza, emonctoriile nu mai functioneaza si se constata curand distrugerea celulelor si putrefactia. Microzimele sunt acelea care, dupa ce au distrus celulele si au devenit libere, sunt fermentii putrefactiei, asa cum se întampla în laptele de vaca, cu fermentii de acrire si de închegare. Microzimele, însa, subzista, ele se pot lipsi de oxigen si îsi pot manifesta viata prin noi transformari chimice si pot deveni bacterii prin dezvoltare. La randul lor tranzitorii, aceste bacterii care au determinat noi schimbari ale mediului devin, prin regresie, forme vibrionice mai simple. In sfarsit, daca toate conditiile sunt reunite, aceste forme vibrionice se reduc în microzime de aceeasi forma, agitate de aceeasi miscare browniana ca si în starea de elemente anatomice. Cat despre microzimele acestei regresii, ce nu au nimic în ele însele care sa le poata distruge, am demonstrat ca, din punct de vedere fiziologic, sunt nepieritoare si capabile de a redeveni bacterii prin dezvoltare. Iata cum am demonstrat ca pretinsii germeni de microbi din aerul pasteurienilor sunt, de fapt, microzimele organismelor vii disparute în erele geologice trecute ori în vremurile prezente ale Pamantului. Nimic nu demonstreaza mai bine sterilitatea dogmei esentiale a pasteurismului»”; între multe alte limite „«Pasteur nefiind în stare sa rezolve [nici] problema pe care o ridica faptul nasterii vibrionilor chiar si în laptele fiert din celebra experienta».”
„In concluzie, profesorul Bèchamp a fost primul care a negat existenta unei generatii spontanee, credinta atat de draga lui Pasteur. El a fost primul care a stabilit constitutia celulei, punand în evidenta ceea ce numim astazi organite, ceea ce Pasteur nu descoperise niciodata. El a fost, de asemenea, primul care a demonstrat ca bolile pot fi provocate nu numai de germenii prezenti în mediul înconjurator, ci si de cei infinit de mici care exista în organism, susceptibili de a se transforma în germeni patogeni”.
Extrase din cartea SILUETA SI SANATATE de Radu Mihai Crisan (Editura Tibo, Bucuresti, 2013).